Geamurile mânjite au înghiţit
aleatoriul şi vremurile grele
şi poate şi locurile ameţite,
unde nişte îngeri fumători
îţi întind o sticlă de vin
ce pe un potir strălucitor.
Geamul, poate asta era,
în care te-ai putut uita,
unde lumina oraşului
nu te interesa.
Dar exista, şi putea rămâne
drogurile şi marea tiranie.
Uitând la drum, a fost mai bine,
Ilustraţia blocurilor cenuşii
se strefulgeră pe retine,
Lumina blondă a lămpii
Era doar o amprentă...
estimată şi promisă.
Dar ne-a dat altceva postura,
A lista incidentele,
A renunţa la dragoste.
Dar prin mizerie,
tot a intrat şi lumea,
Umbre pe mine,
pe piele,
frunze în cădere,
cregi şovăind,
Tu, (încă biruind)
erai pictat pe mine
prin umbre şi prin spectre.
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése